Înapoi la știri

Primăria Ciugud obține fonduri de 9 milioane de euro pentru construirea unei școli SMART cu pereți cortină

06 Jun 2024
3 minute min
Maria Simionescu
"Ciugudul va avea o nouă școală SMART: Primăria Comunei Ciugud a anunțat miercuri câștigarea unui proiect european în valoare de peste 9 milioane de euro prin care va construi o nouă școală SMART în comună. Unitatea de învățământ va fi în totalitate independentă energetic și un model pentru educația viitorului, transmit reprezentanții administrației locale. Proiectul este cu atât mai deosebit pentru că a implicat atât echipa primăriei, cât și o echipă de experți coordonată de o persoană cu deficiențe de vedere. Ovidiu Tuduruță și-a folosit atât experiența în accesarea fondurilor europene, cât și ideile de a crea o unitate de învățământ cât mai accesibilă și pentru persoanele cu dizabilități. Lista finală a proiectelor care vor intra la finanțare a fost anunțată, zilele trecute, iar Comuna Ciugud este pe primul loc în Regiunea Centru între proiectele care prevăd construirea de școli verzi. Astfel, după ce a deschis, în 2019, prima școală smart din mediul rural din România, Comuna Ciugud dă un nou semnal în educație: viitoarele școli din România trebuie să fie
Publicitate
smart, verzi și accesibile pentru orice copil. Noua școală va fi construită în centrul satului Ciugud, pe un teren generos de peste 5 hectare, urmând să fie înconjurată de un parc plantat de la zero cu arbori autohtoni. În proximitatea școlii se va afla o bază sportivă modernă, care, în prezent, se află în așteptarea finanțării de la Compania Națională de Investiții. Școala va presupune concepte moderne de predare, care vor îmbina atât tehnologia cât și deschiderea spre natură, astfel că unele dintre sălile de clasă vor avea pereți cortină care se pot deschide pentru ca, în timpul verii, orele să se mute în natură. „În 2019, am deschis la Ciugud prima școală smart din mediul rural din România, iar în câțiva ani ne-a rămas mică. Am decis să căutăm surse de finanțare pentru a construi o nouă școală și ne bucurăm că am reușit să câștigăm prin Planul National de Redresare și Reziliență peste 9 milioane de euro pentru acest proiect. Construim o școală a viitorului pentru comunitatea noastră, în care continuăm să îmbinăm în procesul educațional respectare
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Ultima zi pentru bonificația de 10% la impozitele din Blaj

Primăria Blaj anunță că marți, 31 martie 2026, este termenul limită pentru ca locuitorii municipiului să beneficieze de o bonificație de 10% la plata impozitelor și taxelor locale. Bonificația se aplică celor care își achită integral impozitul pe clădiri, terenuri și auto pentru anul 2026, conform informațiilor oferite de instituție.

Evenimente

Românii vor primi notificări despre consumul de energie prin SMS sau e-mail

Consumatorii de energie din România vor fi avertizați prin SMS, e-mail sau prin notificări în aplicațiile furnizorilor atunci când consumul de electricitate ajunge la 80% din limita stabilită în contract. Anunțul a fost făcut de președintele ANRE, George Niculescu, care a menționat că acest sistem ar putea fi implementat din 2026, conform informațiilor transmise de autoritate.

Evenimente

Înșelăciune online: Blajeanul a primit un kilogram de mălai în loc de adidași

O persoană din Blaj a fost victima unei înșelătorii online, comandând o pereche de adidași de firmă de pe un cont de TikTok, dar primind un kilogram de mălai și un tricou uzat. Anul acesta, procurorul de caz a solicitat închiderea dosarului, iar Judecătoria Blaj a aprobat cererea, motivând că nu s-au găsit indicii pentru identificarea făptașului, conform datelor prezentate de instanță.

Evenimente

Guvernul va decide luni reducerea prețurilor la carburanți

Executivul se va reuni luni pentru a aproba un pachet de măsuri de urgență care să ajute la controlul scumpirilor accelerate ale carburanților, într-o perioadă în care piața petrolului trece printr-o criză profundă, conform specialiștilor. Anunțul a fost făcut în contextul în care prețurile ar putea crește semnificativ, dacă nu se iau măsuri rapide.

Acasa Recente Radio Județe