Voluntarii sunt sărbătoriți de Serviciul Public Salvamont-Salvaspeo Alba
Voluntarii sunt sărbătoriți de Serviciul Public Salvamont-Salvaspeo Alba
De Ziua Internațională a Voluntariatului, joi, 5 decembrie, echipa Serviciului Public Salvamont-Salvaspeo Alba a organizat un eveniment dedicat voluntarilor care oferă suport constant salvatorilor montani.
„Astăzi, 5 decembrie, ne adunăm pentru a-i celebra pe cei care ne sprijină necondiționat – voluntarii. Le mulțumim pentru efortul, sacrificiul și dedicarea cu care își servesc comunitatea. Munca lor și faptele bune realizate alături de noi sunt esențiale. Voluntarii sunt pentru noi un sprijin real și o pepinieră de viitori salvatori montani și speologi. Ei îmbină pasiunea cu performanța în ajutorul cetățenilor”, au declarat reprezentanții Salvamont Alba.
Echipa a adresat urări de bine tuturor voluntarilor, sperând ca împreună să continue să salveze vieți și să facă un bine în comunitate.