Înapoi la știri

Ministrul Agriculturii din R. Moldova și-a dat demisia la doar două zile după învestire. Premierul Tofan: „O greșeală prostească”

2 ore în urmă
6 minute min
Andrei Miroslavescu
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a catalogat marţi drept un act „responsabil” decizia lui Radu Musteaţa de a demisiona din funcţia de ministru al agriculturii şi industriei alimentare, la numai două zile de la învestire, după ce a încercat să ascundă detalii despre trecutul său politic. Tofan a mărturisit marţi, într-o conferinţă de presă, că este „foarte frustrat” de acţiunile fostului ministru al agriculturii, tocmai pentru că îl consideră „un manager bun” şi apreciază activitatea desfăşurată de acesta în perioada în care a condus Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, relatează News.ro. Radu Musteaţa a demisionat din funcţia de ministru al agriculturii şi industriei alimentare vineri, 24 iulie, la două zile după învestire, pe fondul scandalului privind trecutul său politic. În ziua în care guvernul a obţinut votul de încredere în parlament, pe 21 iulie, preşedintele interimar al partidului „Mişcarea Respect Moldova”, Veaceslav Burlac, a publicat un mesaj însoţit de fotografii despre care a susţinut că îl surprind pe noul ministru al agriculturii alături de foşti membri ai PDM, partidul controversatului Vladimir Plahotniuc, care în prezent este încarcerat. Musteaţa a respins atunci acuzaţiile, pe care le-a calificat drept „denigrări” şi „falsuri”. Ulterior, într-o emisiune la Jurnal TV, Musteaţa a declarat că îşi va da demisia dacă se va demonstra că a fost membru al PDM. Deşi, pe 23 iulie, acesta a negat în repetate rânduri că ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, în aceeaşi zi secretarul general al PSDE, Iurie Cazacu, a declarat pentru TVR Moldova că Musteaţa ar fi făcut parte din organizaţia teritorială Ciocana a PDM în perioada 2017–2018 şi ar fi condus o organizaţie primară a partidului, scrie NewsMaker. În dimineaţa zilei de 24 iulie,
Publicitate
premierul Vasile Tofan a anunţat că Radu Musteaţa şi-a depus demisia din funcţia de ministru al agriculturii. În aceeaşi zi, Radu Musteaţa a publicat un mesaj în care şi-a cerut scuze şi a recunoscut că nu a spus „întregul adevăr” despre relaţia sa cu formaţiunea condusă în trecut de oligarhul Vladimir Plahotniuc, condamnat în dosarul „Frauda bancară”. Musteaţa a recunoscut că a participat timp de câteva luni la şedinţele PDM şi că a semnat o „cerere de înscriere în partid”, la insistenţa fostului deputat democrat Nae Simion Pleşca. „Noi am trăit în ani în care nici nu ne puteam închipui că un funcţionar public poate să-şi dea demisia într-o astfel de situaţie. Oamenii făceau lucruri grave şi erau atât de nesimţiţi încât continuau în funcţii. În cazul dat, eu salut decizia domnului Musteaţa. Cred că a procedat responsabil pentru a nu afecta încrederea în întreg guvernul. În acelaşi timp, trebuie să spun pe o notă personală că regret că s-a ajuns aici. (…) Greşeala lui cred că a fost că a început cu o minciună mică care s-a prefăcut într-o minciună mare şi după asta nu mai ştia ce să facă. (…) El a comis o greşeală mare şi a plătit-o”, a comentat marţi Tofan. „Sunt foarte frustrat pe ceea ce s-a întâmplat şi greşeala prostească pe care a făcut-o, în special pentru că este un manager bun. Este printre puţinii manageri care au reuşit să facă puţină curăţenie la ANSA. Şi noi avem nevoie de manageri buni. Nu avem o listă de funcţionari publici care să-i poţi pune pe un front complicat şi să facă treabă”, a mărturisit el. Între timp, asociaţia „Forţa Fermierilor” l-a propus pe directorul executiv al organizaţiei, Alexandr Slusari, pentru funcţia de ministru al agriculturii şi industriei alimentare, dar premierul încă nu a luat o decizie.
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe