Înapoi la știri
Radu Miruţă explică de ce nu e aer condiționat în 60% din trenurile din România și anunță soluții
1 oră în urmă
8 minute min
Maria Simionescu
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a prezentat câteva situaţii pentru ca aerul condiţionat nu funcţionează în trenuri. El a spus că în 15% din cazuri de vină sunt locomotive diesel vechi care nu au capacitate tehnică suficientă pentru a întreţine un nivel decent de aer condiţionat. De asemenea, în 40% din situaţii lipsa aerului condiţionat este cauzată de supraîncălzirea instalaţiei, iar în aproape 20% din cazuri furnizarea aerului condiţionat este întreruptă deoarece trenul trece prin zone neutre electric. Radu Miruţă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că pentru aerul condiţionat din trenuri trebuie să existe soluţii. „În conformitate cu obligaţiile CFR, pentru trenurile InterRegio, nivelul de aer condiţionat este unul obligatoriu. Pentru trenurile Regio nu este obligatoriu să fie aer condiţionat. Din cele 1181 de cazuri verificate, 600 şi un pic au menţionat că nu funcţionează aerul condiţionat. Deci, aproape 60% din situaţiile în care aerul condiţionat era obligatoriu, oamenii au menţionat că nu funcţionează”, a spus Miruţă într-o conferință de presă. El a explicat că analizat cele 600 de situaţii care reclamau că nu funcţionează aerul condiţionat în trenuri. „Avansând în discuţie pentru cele 600 de situaţii în care aerul condiţionat nu funcţionează, 15% din aceste situaţii sunt cauzate de locomotivele diesel vechi. În România, zilnic circulă din partea CFR Călători 1265 de trenuri. 35% din aceste trenuri sunt tractate de locomotive diesel, 15% din total, adică aproape jumătate din cazul locomotivelor diesel nu au capacitate tehnică suficientă pentru a întreţine un nivel decent de aer condiţionat. Sunt locomotive diesel şi de 40 de ani, care nu au capacitate suficientă să răcească. Varianta este să fie scoase de tot. Varianta este, chiar dacă sunt InterRegio, să meargă cu această problemă a aerului condiţionat. N-a fost luată o decizie”, a subliniat ministrul interimar de la Transporturi, potrivit News.ro. El a precizat că în aproape 20% din cazuri trenurile trec prin zona unde există o discontinuitate a contactului cu liniile alimentate cu energie electrică. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media „18% din cazuri sunt prin care trenurile electrificate trec prin zone neutre electric, adică din loc în loc există, din necesităţi
Publicitate
tehnice, o discontinuitate a contactului cu liniile care sunt alimentate cu energie electrică. E o perioadă pe termen foarte scurt. Trecerea locomotivei prin această zonă neutră face ca la reconectarea în zona în care este energie electrică să se genereze erori care fac ca, o perioadă de timp, aerul condiţionat să nu meargă. Acolo se intervine din partea mecanicului. Uneori se rezolvă, uneori nu se rezolvă”, a mai spus Miruţă. El a mai afirmat că în 40% din situaţiile în care aerul condiţionat nu a funcţionat în trenuri de vină a fost supraîncălzirea instalaţiei. „40% din situaţii sunt cauzate de supraîncălzirea instalaţiei. Când este foarte cald afară şi când trenul este aglomerat, se intră într-o suprasarcină, intră o protecţie care face ca aerul condiţionat să nu mai funcţioneze. Ei bine, acest procent de 40%, care este unul mare, este bucata asupra căreia trebuie să se intervină pentru că nu e cauzat de nimic din ceea ce ţine de infrastructură, în sensul că ba e zonă discontinuă, ba e locomotivă diesel. În mod normal, aceste lucruri n-ar trebui să se întâmple. Adică instalaţiile de aer condiţionat, vagoanele sunt proiectate, evident, de a face faţă atunci când e cald, că ăsta a fost şi scopul introducerii acestui sistem de aer condiţionat”, a subliniat ministrul. El a mai adăugat că o măsură luată a fost modificarea softului la 130 de vagoane pentru a schimba parametrii în care să funcţioneze aerul condiţionat la suprasarcină, O altă măsură ar putea fi recompunerea componenţei trenurilor. „Adică trenuri cu vagoane mai puţine în zilele în care este foarte cald, pentru ca locomotiva să aibă capacitate de a răci un număr mai mic de vagoane”, a adăugat Miruţă. În urma verificărilor ministrul interimar al Transporturilor a găsit nereguli şi în legătură cu neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu din partea angajaţilor CFR Călători. „Au fost deschise 56 de dosare de cercetare disciplinară. M-am ocupat ca cercetarea disciplinară să fie încheiată, nu doar să anunţăm că cercetăm şi rămâne a la longue situaţia de cercetare. Din cele 56 de dosare de cercetare disciplinară, 39 au presupus sancţiuni cu tăierea din salariu pentru angajaţii care au fost identificaţi în responsabili pentru acele acţiuni şi 17 persoane au fost sancţionate cu avertisment scris, considerându-se din partea comisiei disciplinare că vinovăţia lor era mai mică, astfel încât să nu le fie tăiat din salariu”, a mai spus Miruţă.