Înapoi la știri

Scăderea pensiilor pentru nevăzători generează proteste

23 Aug 2024
3 minute min
Maria Popescu

Scăderea pensiilor pentru nevăzători generează proteste

Asociația Nevăzătorilor din România, împreună cu alte organizații de acest tip, a semnalat o problemă majoră legată de pensiile persoanelor nevăzătoare, care se reduc cu procente semnificative, ajungând chiar și până la 60-80%. Această diminuare se datorează recalculării pensiilor conform noii legi a pensiilor, lege 360/2023, care va intra în vigoare pe 1 septembrie 2024.

Deși sumele primite nu se reduc efectiv, pensiile vor rămâne înghețate la nivelul actual, fără a fi ajustate în funcție de inflație, timp de cel puțin cinci ani. Ca urmare a acestei situații, persoanele nevăzătoare au anunțat intenția de a organiza proteste împotriva reglementărilor din noua lege.

Publicitate

Reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din România subliniază că noua formulă de calcul, bazată pe principiul contribuției, va duce la pensii semnificativ mai mici pentru persoanele cu deficiențe de vedere care se vor pensiona după intrarea în vigoare a legii. Cei care au deja o decizie de pensionare vor fi la fel de afectati, având pensiile înghețate la cuantumul din luna august 2024.

În cazul în care, în urma recalculării, pensionarii vor obține o sumă mai mică decât cea pe care o primesc în prezent, ei vor continua să beneficieze de pensia din luna august 2024. Totodată, Casa Județeană de Pensii Alba a precizat că, după recalculare, niciun pensionar nu va primi o pensie mai mică de 1.281 lei.

Recalculările vor fi efectuate prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de fiecare pensionar cu valoarea punctului de referință stabilită. Aceste schimbări generază îngrijorări și un sentiment de nedreptate în rândul persoanelor nevăzătoare, care se tem că drepturile lor financiare vor fi afectate semnificativ.

Alte postari din Economie
Economie

iPhone 17 Prices Could Go Up as Soon as This Month - MacRumors

There is growing speculation that Apple may hike the prices of its iPhone 17 lineup as soon as this month, following CEO Tim Cook's recent comments about "unavoidable" price increases. Last week, Cook told The Wall Street Journal that Apple is no longer able to absorb the increased cost of memory and storage chips, both of which are in high demand from AI and neocloud companies as they continue to build more data centers.

Economie

Tim Cook says iPhone price increase is 'unavoidable' - Mashable

We're still three months or more away from the unveiling of the iPhone 18, and outgoing Apple CEO Tim Cook likely won't be the one to introduce it (given that John Ternus takes over in September). But Cook has taken an extraordinary step — and arguably, taken one for Ternus — by warning consumers that this iPhone will be more expensive than its predecessors, thanks to an ongoing memory chip price crunch that won't end anytime soon.

Acasa Recente Radio Județe