Înapoi la știri

Angajări la Poliția Română

27 Jun 2024
3 minute min
Elena Dumitrescu

Angajări la Poliția Română

Perioada de înscriere a candidaților pentru posturile scoase la concurs în Poliția Română a fost prelungită cu două zile, până la data de 7 iulie 2024, au anunțat joi reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Reamintim faptul că Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă.

Publicitate

Calendarul, condițiile și specializările pentru aceste posturi sunt detaliate pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, la secțiunea Cariera MAI. Dintre acestea, se numără specializările în acțiuni speciale, analiza informațiilor, arme, explozivi și substanțe periculoase, cabinet, cazier judiciar, statistică și evidențe operative, cercetarea și prevenirea criminalității, combaterea criminalității organizate, comunicații și informatică, cooperare polițienească internațională, criminalistică, financiar, implementarea proiectelor, informare și relații publice, investigarea criminalității economice, investigații criminale, logistică, operațiuni speciale, ordine publică, pregătire profesională, protecția animalelor, protecția martorilor, psihosociologie, relații cu publicul, relații internaționale, resurse umane, rutieră, siguranța școlară, structură de securitate, transporturi, reținere și arestare preventivă și învățământ.

Înscrierile se fac online, până la data de 7 iulie inclusiv, această perioadă incluzând și zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente suplimentare.

Pe data de 20 iulie a.c., se va desfășura proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, respectiv proba practică, pentru candidații înscriși la specializările: acțiuni speciale, informare și relații publice, operațiuni speciale, pregătire profesională și relații internaționale. Ulterior, pe data de 27 iulie, va fi organizată proba scrisă, de tip test grilă, pentru aceleași specializări.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, la secțiunea Cariera MAI.

Alte postari din Evenimente
Evenimente

Ultima zi pentru bonificația de 10% la impozitele din Blaj

Primăria Blaj anunță că marți, 31 martie 2026, este termenul limită pentru ca locuitorii municipiului să beneficieze de o bonificație de 10% la plata impozitelor și taxelor locale. Bonificația se aplică celor care își achită integral impozitul pe clădiri, terenuri și auto pentru anul 2026, conform informațiilor oferite de instituție.

Evenimente

Românii vor primi notificări despre consumul de energie prin SMS sau e-mail

Consumatorii de energie din România vor fi avertizați prin SMS, e-mail sau prin notificări în aplicațiile furnizorilor atunci când consumul de electricitate ajunge la 80% din limita stabilită în contract. Anunțul a fost făcut de președintele ANRE, George Niculescu, care a menționat că acest sistem ar putea fi implementat din 2026, conform informațiilor transmise de autoritate.

Evenimente

Înșelăciune online: Blajeanul a primit un kilogram de mălai în loc de adidași

O persoană din Blaj a fost victima unei înșelătorii online, comandând o pereche de adidași de firmă de pe un cont de TikTok, dar primind un kilogram de mălai și un tricou uzat. Anul acesta, procurorul de caz a solicitat închiderea dosarului, iar Judecătoria Blaj a aprobat cererea, motivând că nu s-au găsit indicii pentru identificarea făptașului, conform datelor prezentate de instanță.

Evenimente

Guvernul va decide luni reducerea prețurilor la carburanți

Executivul se va reuni luni pentru a aproba un pachet de măsuri de urgență care să ajute la controlul scumpirilor accelerate ale carburanților, într-o perioadă în care piața petrolului trece printr-o criză profundă, conform specialiștilor. Anunțul a fost făcut în contextul în care prețurile ar putea crește semnificativ, dacă nu se iau măsuri rapide.

Acasa Recente Radio Județe