Managerii spitalelor publice vor fi obligați să publice date periodice despre activitate
Update cu 2 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

Managerii spitalelor publice vor fi obligați să publice date periodice despre activitate
Ministerul Sănătății a stabilit prin ordin ca managerii spitalelor publice să publice periodic pe site-urile unităților informații clare privind activitatea spitalelor. „Conducerea unui spital public nu este un privilegiu. Este o responsabilitate față de pacienți, față de personalul medical și față de banii publici”, a declarat Alexandru Rogobete.
Potrivit acestuia, de la 1 octombrie, această responsabilitate va deveni obligatorie, cu rapoarte publicate transparent online. Managerii trebuie să ofere detalii despre activitatea medicală, economică și administrativă, precum și indicatori de performanță pentru ei și pentru șefii de secție.
Rogobete a subliniat că vor fi afișate regulat date privind numărul de transferuri către alte unități și serviciile oferite pe specialități. El a precizat că „indicatorii de performanță nu vor fi doar simple date statistice, vor fi instrumente prin care să putem evalua obiectiv activitatea fiecărui manager și a fiecărui șef de secție”.
Conform digi24.ro, această măsură impune ca transparența să devină o regulă obligatorie în spitalele publice. „Dacă vrem spitale mai bune, trebuie să știm exact cine își face treaba și cine nu. Încrederea ne face bine!”, a încheiat Alexandru Rogobete.