Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia propune creșterea tarifelor pentru 2025
Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia propune creșterea tarifelor pentru 2025
Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a anunțat intenția de majorare a unor tarife începând cu anul 2025. Printre modificările propuse se află tariful de vizitare pentru muzeu, inclusiv pentru Museikon, precum și tarifele pentru descărcarea sarcinii arheologice şi pentru lucrările de cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de importanță națională.
Consilierii județeni din Alba se vor reuni luni, 23 decembrie, într-o ședință în care vor discuta și supune la vot un proiect de hotărâre privind stabilirea taxelor locale și tarifelor pentru bugetul județului Alba în anul 2025.
Propunerile de majorare vizează, în principal, tarifele de vizitare, dar și alte taxe și tarife pentru serviciile și produsele oferite de muzeu, care vor rămâne la nivelul stabilit pentru anul 2024.
Printre tarifele care urmează să fie revizuite se numără: tarif de vizitare muzeu, tarif de vizitare Museikon, tarif de vizitare Sala Unirii (expoziție permanentă plus expoziții temporare), tarif de vizitare Centrul etnografic al județului Alba, tarif de vizitare integrat (Muzeu + Museikon), tarif de vizitare integrat (muzeu + Sala Unirii), și tarif de vizitare integrat (muzeu + Museikon + Sala Unirii), care va avea o valabilitate de 2 zile.