AUR Moldova anunță că nu se retrage din alegerile parlamentare de la 28 septembrie
Update cu 5 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

AUR Moldova anunță că nu se retrage din alegerile parlamentare de la 28 septembrie
Partidul AUR din Republica Moldova infirmă declarația Alianței pentru Unirea Românilor privind retragerea din alegerile parlamentare din 28 septembrie. Formațiunea afirmă că este singura reprezentantă AUR în scrutin, fiind înregistrată legal la Chișinău, condusă de Boris Volosatîi și având propriul program politic centrat pe Reîntregirea Neamului Românesc.
AUR din Republica Moldova precizează că este un partid independent, nu o filială a AUR România. În comunicat se menționează că partidul este succesor al Partidului Popular Românesc, înregistrat în Moldova din 2013, și că reprezintă cetățenii cu probleme reale precum sărăcia, exodul și lipsa locurilor de muncă.
Potrivit unei declarații preluate de digi24.ro, AUR Moldova speră că anunțul făcut de AUR România „nu este un gest intenționat de a induce electoratul în eroare”. „AUR din Republica Moldova rămâne ferm în cursa electorală și va merge până la capăt”, afirmă formațiunea, care îndeamnă cetățenii să voteze pentru poziția 14 în buletinul de vot.
Boris Volosatîi, liderul AUR Moldova, a fost anterior deputat în Parlamentul României pe listele AUR și director al Liceului „Gheorghe Asachi” din Chișinău. El a preluat conducerea partidului în noiembrie 2022, consolidând astfel prezența AUR în Republica Moldova.