Înapoi la știri

Val de căldură extremă în România: când se ating temperaturile maxime și care sunt regiunile cele mai afectate

11 ore în urmă
6 minute min
Maria Popescu
Un val de căldură se va extinde şi intensifica treptat în România dinspre regiunile vestice, începând cu 30 iulie, iar intensitatea maximă a acestuia urmează să se atingă cel mai probabil în perioada 3 - 6 august, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Din data de 30 iulie, vom vorbi de un val de căldură ce se va extinde şi intensifica treptat în ţara noastră, dinspre regiunile vestice, iar intensitatea maximă a acestuia urmând a se realiza cel mai probabil în perioada 3 - 6 august. De altfel, şi în alţi ani, în luna august ne-am mai confruntat cu valuri de căldură. Amintim aici: perioada 8 - 28 august 2024, cu un maxim al temperaturii aerului de 41,1 grade la Zimnicea înregistrat în ziua de 14 august; perioada 1 - 7 august 2017, cu un maxim al temperaturii aerului de 42,2 grade la Calafat înregistrat în ziua de 6 august; perioada 2 - 9 august 2012, cu un maxim al temperaturii aerului de 43,5 grade la Giurgiu înregistrat în ziua de 7 august”, arată ANM, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Meteorologii notează că, în următoarele zile, tendinţa la nivelul Europei este de persistenţă a unui regim de presiune ridicat şi doar în nordul continentului şi în zona Oceanului Atlantic vor domina zone cu presiune scăzută, ceea ce va conduce un regim pluviometric deficitar în cea mai mare parte a zonei. Acest lucru se va corela şi cu prezenţa unei dorsale de aer foarte cald, nord-african, orientată peste sudul, centrul şi sud-estul continentului. În aceste condiţii, pe măsură ce aerul tropical va avansa şi către spaţiul geografic al României, vremea călduroasă va cuprinde până la sfârşitul săptămânii cea mai mare parte a teritoriului, iar în Banat şi Crişana, acolo unde influenţa aerului fierbinte se va resimţi cel mai bine, se vor înregistra primele temperaturi caniculare. Astfel, joi (30 iulie) vor fi valori de 35 - 36 de grade, iar vineri (31 iulie), maximele vor atinge 37 - 38 de grade şi izolat posibil
Publicitate
39 de grade. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Ulterior, în weekend (1-2 august), regimul termic va rămâne neschimbat în vestul ţării, dar temperaturi caniculare (în jurul a 35 de grade) vor apărea local şi în Maramureş, Transilvania, Oltenia şi izolat în Muntenia şi Moldova. La fel vor sta lucrurile şi în privinţa disconfortului termic care se va accentua treptat, la început în regiunile vestice, apoi local şi în restul teritoriului, subliniază ANM. Potrivit sursei citate, în vestul ţării temperaturile maxime se vor menţine la medii de 38 - 39 de grade până în jurul datei de 6 august, după care există o probabilitate destul de ridicată ca temperatura aerului să marcheze o scădere. „Nu la fel vor sta lucrurile pentru partea de sud a ţării unde vremea caniculară şi disconfortul termic vor fi în accentuare mai târziu, începând cu data de 3 august şi este posibil să persiste până în jurul datei de 9 august”, precizează ANM. Totodată, meteorologii au explicat că, până în prezent, luna iulie, denumită popular şi luna lui cuptor, nu a avut excese termice, intervalele cu vreme caniculară (temperaturi maxime de peste 35 de grade) fiind foarte puţine. Din acest motiv, temperatura medie pe ţară înregistrată până la data de 27 iulie 2026, de 20,2 grade, este mai mică cu 0,1 grade faţă de media perioadei 1991-2020 şi de asemenea comparativ mai scăzută faţă de ultimii 3 ani când aceasta a avut abateri pozitive (+1.7 grade în 2025, +3,2 grade în 2024 şi +1,5 grade în 2023). Citește și: Căldură și ploi puține până spre finalul lunii august. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni Canicula pune stăpânire pe România: temperaturi de până la 39°C. Cum va fi vremea la început de august și cât ține valul de căldură
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe